Dinamo se află în căutarea unui atacant și un nume cu CV fabulos le-a fost propus șefilor din Șoseaua Ștefan cel Mare.
ProSport a aflat că ecuadorianul Felipe Caicedo a fost oferit „câinilor”.
Fostul vârf de la Manchester City, Lazio Roma sau Inter Milano are 35 de ani și a jucat ultima oară în Arabia, la Abha, club pentru care a marcat două goluri în 22 de apariții.
Ecuadorianul Felipe Caicedo ar fi putea fi al 6-lea transfer făcut de Dinamo în această iarnă, după fundaşul central nord-macedonean Darko Velkovski, mijlocaşului croat Domagoj Pavicic, mijlocaşului ofensiv moldovean Petru Neagu, mijlocaşul francez Eddy Gnahore și bulgarul Gheorghi Milanov.
Echipa antrenată de Zeljko Kopic este tot pe penultimul loc al clasamentului, cu 16 puncte, la 7 puncte de Poli Iaşi, ocupanta ultimului loc de baraj.
Cel mai important transfer de până acum reușit pentru Dinamo a fost Gheorghi Milanov, care a evoluat la Litex Loveci, ŢSKA Moscova, Grasshoppers, Fehervar, Levski Sofia şi Al-Dhafra.
Ales fotbalistul bulgar al anului 2012, Gheorghi Milanov a câştigat în carieră 8 trofee: două titluri de campion în Bulgaria (2010, 2011), cu Litex Loveci, Cupa Bulgariei (2022), cu Levski Sofia, Supercupa Bulgariei (2011), cu Litex, două titluri de campion în Rusia (2014, 2016), cu ŢSKA Moscova, Supercupa Rusiei (2015) cu ŢSKA Moscova şi Cupa Ungariei (2019), cu Fehervar.
Ninsorile au afectat și Ploieștiul, gazda partidei din această seară pentru Dinamo, unde azi noapte a plouat și apoi a nins, stratul de zăpadă depus până dimineață depășind 15 centimetri.
În aceste condiții, meciul Petrolul – Dinamo, program diseară, de la ora 20:00, se va disputa pe un gazon dificl, dar eforturile de a-l aduce într-un stadiu cât de cât decent sunt intense.
Petrolul Ploieşti – Dinamo Bucureşti, ora 20.00
Sursa foto: Twitter / Felipe Caicedo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER